luni, 22 februarie 2010

Padurea brazilor de sticla

Am putut-o admira ieri, pe traseul catre Cabana Barcaciu din Fagaras. Un traseu ce nu il mai facusem de 10 ani fara cateva zile. :) Din fericire am avut timp suficient sa fiu cu gandurile mele, caci TRUPA de prieteni s-a impartit din 7 in ceva de genul: 1-2-1-1-2, in loc sa fim compacti. Adica Feri, Cristi cu Flo, apoi Corina, apoi eu, si nu cei din urma: Alina cu sotul ei, Calin. Am fost invaluiti in ceata, a nins putin si marunt, si toata poteca era acoperita de zapada inghetata. Maximul de zapada sa fi fost prin unele locuri de 60 cm, dar in genere avea 40 cm zic eu. Dupa ce am tinut pasul cu ei o vreme, mi-am dat seama ca ar fi culmea, pentru a nu stiu cata oara - sa alerg de brambura, si sa nu ma bucur de traseu si de linistea ce de fapt ma inconjura. Asa ca am lasat-o normal, si mai faceam minute de asteptare pentru a ma ajunge Alina cu Calin. La ultima oprire mai serioasa am scos Chupa Chiups -ul din dotare, pentru energia ce simteam ca o doresc! ( desi eram constienta ca numai 20 de minute mai aveam de urcat). De fapt vroiam sa merg cu ei la Cabana caci mi-era teama sa nu fie caini din aceia mari si muscaciosi! :P Bineinteles ca pana la urma cazatura de gratie tot am luat-o sus in poienitza, cu 3 minute mai jos de Cabana cand au venit cainii, caci incercam sa fac loc sa treaca pe langa mine cel mare si am cazut fix in cot ( sac! cica am datorii! ) - si ei s-au dus in treaba lor, si eu m-am ridicat, in mare parte ok, desi nu a fost chiar neglijabila alunecatura... Cand am ajuns la Cabana, Nea Petre servea ceai dupa ceai in dreapta si stanga, iar Feri cu o bucata de chitara zicea ceva frumos ( cu versuri minim deochiate, maxim colorate ). Eram oarecum suparata, si oarecum melancolica, asa ca m-am pus pe halit sandwich-uri, caci recunosc, sunt omul ce la suparare baga potol maxim! :)) Alina era extrem de haioasa ca descoperea ca mai exista pufarine si biscuiti cu crema - eugenia, dar culmea, nu vroia sa serveasca. Apoi chitara a fost ceruta de catre grupul de tineri ce erau acolo, si au inceput sa cante laude lui Dumnezeu, si ce mai! simpatici in felul lor, dar baietii nostri aveau niste fetze alungite, prelungite, iar Cristi urechile lipite... sper! La un moment dat chiar si-a schimbat locul la masa, s-a aproipiat de Flo ( care compusese niste versuri ,, deosebite,, - asa, de dragul lui nea Petre cu ceva minute in urma ) de parca vroia sa spuna: ,,Hei! Voi astia, eu sunt cu el! Eu sunt cu el! ,, :)) M-am uitat putin la ce scria acolo despre zona, Munte, si asa mai departe ( pe un panou fain )si iar m-a prins melancolia blegoasa, ca era totul scris parca de profii mei de la Facultate din Bucuresti. Trebuie sa ma reapuc de geografie, ca altfel voi regreta amarnic... E clar!!! La final am multumit frumos de super ceaiul beut, l-am rugat pe nea Petre sa ne traga in poza in fatza Cabanei. La indemnul lui nea Petre, cei extra aventurosi ( Flo, Corina si Cristi ) au coborat pe un funicular dezafectat ) iar Feri ( lupul singuratic al mai tuturor iesirilor la munte ) eu, Alina si Calin pe traseul marcat. Jos am baut o ciocolata calda la Poiana Neamtului, am mai stat la o poveste, pana au aparut oamenii de pe traseul alternativ.:D Mi-era chiar dor de Barcaciu, dar ceea ce imi doresc cu adevarat e sa merg odata acolo pe timp de vara! Pentru afine, dar sa nu mai spuneti la nimeni!!! :P

Un comentariu:

  1. Eeeee...apropo de Barcaciu si vara, cand mergeam eu cu sotul tau acolo si faceam tocanita de mazare si veneau magarii sa ne-o manance si ne luam la ***a cu nea Petre...
    Adik cum lupul singuratic ? :)) aaaaauuuuuuuuuuuuuuu

    RăspundețiȘtergere